Noua generaţie de biocombustibili, posibilă graţie excrementelor de panda
În timp ce industria producătoare de biocombustibili se concentrează în prezent pe porumb, soia şi alte culturi, descoperirea bacteriilor care se hrănesc cu celuloză ar putea duce la exploatarea unei noi surse de biocombustibili, precum iarba (Panicum Virgatum), tulpinile de porumb şi aşchiile de lemn. Astfel de bacterii se găsesc în sistemul digestiv al urşilor panda gigant, al bovinelor şi al termitelor, ajutând la descompunerea alimentelor bogate în celuloză.
Cercetătorii de la Universitatea de Stat din Mississippi au studiat speciile care trăiesc în sistemul digestiv al animalelor în cadrul unei cercetări extinse efectuate asupra fecalelor urşilor panda de la Grădina Zoologică din Memphis. Aceştia au identificat câteva tipuri de bacterii, inclusiv unele descoperite anterior în organismul termitelor, care pot descompune în zaharuri simple 95% din plantele consumate de panda.
Microbii utilizează enzime care acţionează fără a genera căldură, substanţe chimice toxice sau presiune ridicată, şi pot fi utilizaţi cu costuri mai mici şi eficienţă mai mare în producţia de biocombustibili, susţine Ashli Brown de la Universitatea de Stat din Mississippi.
"Studiile noastre sugerează că speciile de bacterii descoperite în intestinele urşilor panda pot fi mai eficente la descompunerea materiilor prime vegetale decât bacteriile din organismul termitelor şi într-un mod care favorizează mai mult producţia biocombustibililor", a declarat acesta.
Sursa: The Scientist