Consumul moderat de vin ar putea contribui la menţinerea siluetei!
Obezitatea este considerată drept un factor de risc important ce conduce la o serie de boli cronice, iar oamenii de ştiinţă caută noi căi de a preveni această epidemie. În ultimele 4 decenii, consumul de alcool în ţările dezvoltate s-a dublat, iar un studiu publicat recent în SUA arată că două treimi dintre americani sunt supraponderali sau obezi.
Momentan, cercetătorii nu au descoperit dacă alcoolul influenţează în mod direct obezitatea, însă studiul efectuat de cercetătorii spanioli sugerează că da. Un gram de alcool este echivalentul a 7,1 kilocalorii, având o densitate calorică ceva mai mică decât cea a grăsimilor, dar mai mare decât cea a proteinelor şi a carbohidraţilor. Pentru majoritatea oamenilor, alcoolul reprezintă o sursă suplimentară de calorii, alături de mâncarea zilnică, lucru ce poate contribui la creşterea în greutate.
În cadrul studiului efectuat de oamenii de ştiinţă spanioli, s-a observat că în cazul persoanelor care consumau bere sau tărie, alcoolul contribuia la creşterea în greutate. Spre surprinderea cercetătorilor, participanţii la studiu cu un consum moderat de vin (1-2 pahare pe zi) prezentau un ritm de îngrăşare mai mic decât al populaţiei generale. În cazul celor care beau mai mult de 3 pahare de vin, influenţa alcoolului asupra creşterii în greutate era similară cu cea observată la consumatorii de bere sau tărie.
Cercetătorii nu ştiu de ce persoanele cu un consum moderat de vin fac excepţie de la regulă. "Este posibil ca băutorii de vin să aibă, în general, o dietă mai sănătoasă", au speculat cercetătorii. Unii oameni de ştiinţă sugerează că vinul roşu ajută anumite enzime să producă un metabolism ridicat al celulelor din ţesutul adipos. Alţii sugerează că resveratrolul, componentă a vinului, îngreunează transformarea zaharurilor în grăsime. Cercetătorii spanioli afirmă că numărul mare de antioxidanţi existenţi în vin ar putea reduce inflamaţia asociată obezităţii.
Studiul a fost efectuat pe 9.318 persoane, fiind publicat în ediţia din august a jurnalului Nutrition.
În ciuda rezultatelor, oamenii de ştiinţă nu recomandă oamenilor să consume vin. "Dacă beţi alcool, atunci cel mai bine este să beţi vin. Dar în niciun caz nu recomandăm oamenilor să înceapă să bea vin pentru a-şi menţine silueta", a afirmat Carmen Sayon-Orea, conducătorul studiului.
Sursa: Wine Spectator