Fie că te căsătoreşti, fie că divorţezi, tot te îngraşi…

23 08. 2011, 12:04

Există un risc crescut de a acumula kilograme în plus în cei doi ani care urmează după începerea unei căsnicii sau după terminarea acesteia, arată studiul, care a examinat 10.071 de cazuri.

Femeile recent căsătorite prezintă cel mai mare risc de a creşte în greutate. Unele kilograme în plus constituie un mare risc pentru sănătate, declară cei de la Universitatea de Stat din Ohio.

Studiul a urmărit participanţii între anii1986 şi 2008 şi a monitorizat schimbările indicelui de masă corporală şi starea civilă. Cercetătorii au comparat indicele persoanelor care s-au căsătorit sau care au divorţat cu cel al persoanelor deja căsătorite sau care au rămas necăsătorite.

Chiar şi după ajustarea datelor în funcţie de sănătate, educaţie, ocupare a forţei de muncă, sărăcie, sarcină, căsătoria şi divorţul sunt asociate cu riscul de creştere în greutate.

În cazul femeilor, mariajul măreşte riscul de creştere uşoară în greutate (cu mai puţin de 3 puncte ale BMI) cu până la 33%. Există, de asemenea, un risc de 48% mai mare de a creşte în greutate cu mai mult de trei puncte ale indicelui de masă corporală.

Pe de altă parte, femeile care au divorţat recent au un risc de 22% mai mare de a creşte uşor în greutate. Bărbaţii au risc sporit cu 28% de a creşte în greutate după căsătorie şi cu 21%, după divorţ.

"Există schimbări majore în viaţa unei persoane, care pot să schimbe modul de viaţă şi tipul de mâncare pe care îl consumă", explică Helen Riley de la British Nutrition Foundation.

Sursa: BBC