Sexul bebeluşilor poate fi aflat în a 8-a săptămână de sarcină
Aceste teste, ce caută ADN-ul fetal în sângele mamei, sunt vândute de companii private în multe ţari, însă până acum eficienţa lor nu fusese testată.
Experţii americani au examinat rezultatele a aproximativ 6.000 de teste şi au descoperit că au avut o precizie de 98% - cu condiţia ca testul să fi fost folosit după a şaptea săptămână de sarcină.
Testele bazate pe scanarea cu ultrasunete pot oferi predicţii cu privire la sexul copilului abia în a douăsprezecea săptămână de sarcină. Pentru cuplurile care doresc să afle din motive medicale sexul copilului - pentru a vedea, de exemplu, dacă acesta riscă să fie afectat de o problemă genetică ce afectează doar băieţii - aşteptarea pentru a efectua o astfel de scanare poate părea prea lungă.
Doctorul Stephanie Devaney, care a condus acest studiu în cadrul Institutului Naţional de Sănătate din SUA, a declarat că aceste teste de sânge pot fi utile la detectarea timpurie a unor boli genetice. Anumite spitale le folosesc deja pentru a detecta bebeluşii de sex masculin ce riscă să fie afectaţi de hemofilie.
Profesorul Richard Fleming de la Centrul Glasgow de Medicină Reproductivă a declarat că acest test ar putea ajuta medicii să detecteze din timp eventualele boli genetice legate de sexul copilului.
Dar criticii acestui test susţin că părinţii ar putea decide întreruperea sarcinii în eventualitatea în care acestora nu le convine sexul viitorului lor copil.
Sursa: BBC News