Aparatele electrocasnice produc astm bronşic?
Cercetătorii avertizează că expunerea copiilor nenăscuţi la energii magnetice potenţial dăunătoare, produse de aparatele de uz caznic şi de liniile de înaltă tensiune, ar putea tripla şansele acestor copii de a suferi de astm.
Experţii sunt de părere că această constatare ar putea explica parţial de ce incidenţa astmului la copii a crescut atât de dramatic în ultimele decenii.
Oamenii de ştiinţă din cadrul Diviziei de Cercetare Kaiser din California au observat 800 de viitoare mame şi au calculat nivelurile de energie magnetică la care au fost expuse. Copiii acestora au fost urmăriţi în următorii 13 ani, pentru a descoperi câţi dintre ei au suferit de astm.
Rezultatele, publicate în Arhivele de Pediatrie şi Medicină pentru Adolescenţi, au demonstrat că tinerii ale căror mame au fost expuse la înalte niveluri de energie magnetică în timpul sarcinii au un risc de trei ori mai mare de a suferi de astm.
Este pentru prima dată când cercetătorii au demonstrat că utilizarea uscătoarelor de păr, a cuptoarelor cu microunde sau chiar traiul în apropierea cabluriolor de înaltă tensiune, pe durata sarcinii, ar putea influenţa apariţia astmului.
Cercetătorii au demonstrat deja că expunerea intensă la câmpuri
magnetice puternice măreşte de a suferi un avort spontan şi de a
dezvolta anumite tipuri de cancer.
Alţi specilişti au respins rezultatele actualului studiu, afirmând
că există mai multe cauze probabile care să influenţeze apariţia
astmului.
Oamenii de ştiinţă insistă însă asupra acestor riscuri şi subliniază faptul că ele nu pot fi ignorate. Aceştia le sugerează femeilor însărcinate să utilizeze mai puţin uscătoarele de păr, cuptoarele cu microunde, aspiratoarele, ventilatoarele şi chiar râşniţele de cafea.
Alţi oameni de ştiinţă consideră că sunt necesare mai multe
cercetări pentru a stabili dacă aparatele de uz casnic sau traiul
în apropierea stâlpilor de înaltă tensiune îi expun într-adevăr pe
copii unui risc mai mare de a suferi de astm bronşic.
Sursa: Mail Online