Colectionar de antichităţi acuzat de trafic cu fildeş

01 08. 2011, 00:00

Victor Gordon, în vârstă de 68 ani, a plătit un traficant intermediar pentru ca acesta să se deplaseze în Africa, şi să cumpere fildeş sub formă brută, să-l sculpteze ulterior conform indicaţiilor sale, pentru a lăsa impresia autorităţilor că va urma să importe obiecte de artă, nu fildeş provenit de la elefantii aflaţi deja în pericol de dispariţie, declară procurorii americani care instrumentează în prezent cazul său.

Traficul de fildeş este interzis atât de legislaţia Statelor Unite, cât şi de legile internaţionale. Elefanţii africani sunt o specie protejată încă din anul 1975, fildeşul care are vechimea demonstrabilă de peste 100 ani, fiind singura formă de fildeş care poate fi vândut şi importat legal în SUA.

Conform datelor puse la dispozitia presei de procuratura statului New York, Victor Gordon a plătit între anii 2006-2009, suma de 32 000 $ unui traficant, acesta trimiţându-i în schimbul banilor cantitatea de apoximativ o tonă de fildeş provenit de la elefanţi ucişi în Africa centrală şi de vest.

În consecinţă, colecţionarul american trebuie să răspundă la 10 capete de acuzare, de la încălcarea legilor americane, până încurajarea braconajului şi a traficului cu animale periclitate.



Sursa: BBCNews