Cu cât trăieşti mai departe de Ecuator, cu atât ai creierul mai mare
Cercetatorii de la Universitatea Oxford au studiat cele două cavităţi osoase ale craniului în care se află globul ocular şi capacitatea creierului a 55 de cranii umane de la 12 populaţii diferite din întreaga lume şi au constatat că populaţiile umane au creierul cu atât mai mare, cu cât trăiesc mai departe de Ecuator.
Această diferenţă a mărimii creierului nu se datorează inteligenţei crescute a populaţiilor, ci nevoilor acestora de a avea zone ale vederii mai mari în creier, care să se acomodeze la lumina redusă întâlnită la latitudinile mari, au concluzionat cercetătorii.
Craniile utilizate la studiu datează din anii 1800 şi include exemplare ale populaţiilor indigene din Anglia, Australia, Insulele Canare, China, Franţa, India, Kenya, Micronezia, Scandinavia, Somalia, Uganda şi Statele Unite ale Americii.
Cercetătorii au împărţit dimensiunea cavităţilor oculare şi a cavităţii creierului în funcţie de latitudinea fiecărei tări de origine şi au descoperit că dimensiunile ochilor şi a creierului sunt strâns legate de latitudinea la care a trăit fiecare populaţie.
Robin Dunbar susţine că rezultatele studiului dezvăluie viteza cu care oamenii au evoluat pentru a face faţă schimbărilor noilor habitate.
În urma măsurătorilor, s-a stabilit că cel mai mare creier a aparţinut populaţiilor care au trăit în Scandinavia, iar cel mai mic creier a aparţinut populaţiilor microneziene.
Sursa: Reuters