A fost inventat microrobotul care merge pe apă! (VIDEO)

29 07. 2011, 10:53

Microrobotul bionic a suferit îmbunătăţiri faţă de modelele anterioare, iar acum este vizat ca prima opţiune în misiunile de spionaj militar, de monitorizarea a poluării apelor, precum şi alte operaţiuni. Studiul a fost publicat recent în ACS Applied Materials & Interfaces.

"Pentru oameni, mersul pe apă este doar un vis, însă pentru unele insecte acest lucru reprezintă un mod de viaţă", au scris cercetătorii în lucrarea lor. Această capacitatea se datorează, în mare parte, picioarelor lor impermeabile (superhidrofobe).

Până în prezent, nenumăraţi cercetători au încercat să dezvolte astfel de roboţi pentru a-i folosi în monitorizarea alimentării cu apă sau pentru a conduce misiuni militare de spionaj. Cu toate acestea, până acum, nimeni nu a reuşit să găsească o modalitate prin care să creeze astfel de roboţi care să se dovedească practici şi agili.

Noul prototip este de mărimea unei monede de 25 de cenţi americani (25 mm) şi are picioare subţiri propulsate de două motoare miniaturale. În ciuda faptului că greutatea robotului este egală cu a 390 de păianjeni de apă, insecta pe care robotul o copiază, acesta se deplasează cu o foarte mare uşurinţă pe apă.

Sursa: Eurekalert