A fost demonstrat fără echivoc: călătoria în timp este imposibilă!

25 07. 2011, 11:32

O echipă de cercetători de la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Hong Kong, condusă de Du Shengwang, a demonstrat că o particulă elementară de radiaţie luminoasă (un foton) "respectă regulile de circulaţie ale universului".

"Eistein a susţinut că viteza luminii constituie regula de bază a circulaţiei în univers, sau, mai simplu, că nimic nu poate călători cu o viteză mai mare decât lumina", explică cercetătorii pe site-ul universităţii. "Studiul profesorului Du demonstrează că un singur foton, cuanta fundamentală a luminii, respectă la rândul său legile universului, la fel ca undele electromagnetice", au adăugat aceştia.

Acum 10 ani a fost luată în considerarea posibilitatea de a călători în timp, după ce oamenii de ştiinţă au descoperit o propagare superluminală (cu o viteză mai mare decât cea a luminii) a anumitor impulsuri optice în anumite medii. Mai târziu, însă, s-a descoperit că era vorba de un efect vizual, însă oamenii de ştiinţă au continuat să creadă că este posibil ca un foton să circule mai rapid decât viteza lumini.

Cercetătorul din Hong Kong a crezut că Einstein avea dreptate şi, pentru a încheia dezbaterea, a măsurat viteza maximă pe care o poate atinge un singur foton, lucru ce nu mai fusese făcut până acum.

"Studiul, ce a arătat că şi fotonii respectă limita de viteză c, confirmă cauzalitatea lui Einstein: adică, un efect nu se poate petrece înaintea cauzei sale. Arătând că fotonii nu pot circula cu o viteză mai mare decât viteza luminii, rezultatele obţinute de noi pun punct acestei dezbateri asupra vitezei reale a informaţiei purtate de un singur foton", a afirmat Du pe site-ul universităţii din Hong Kong.

Sursa: AFP