Germania permite testarea genetică a embrionilor în cazul fertilizării in vitro

10 07. 2011, 09:35

Bundestagul a votat pentru permiterea analizei genetice anterioare implantării embrionilor în cazul în care unul dintre parteneri are boli ereditare grave în familie. Fiecare caz va fi analizat de o comisie de etică, iar cuplurile vor fi supuse unor şedinţe de consiliere înainte de efectuarea testelor.

Parlamentul a abordat această speţă delicată după ce anul trecut tribunalul federal a aprobat testarea în cazul unor cupluri cu predispoziţie genetică la boli grave. Testarea genetică va fi necesară în câteva sute de cazuri anual, după ce a fost interzisă prin lege multă vreme în Germania.

În urma unei dezbateri presărate cu momente aprinse, 326 deputaţi au votat în favoarea testelor genetice, 260 împotrivă, iar opt s-au abţinut.

Frank Ulrich Montgomery, directorul Asociaţiei Medicale Germane, a subliniat faptul că testarea genetică nu se va aplica în toate cazurile de fertilizare in vitro şi nici nu va fi folosită pentru selectarea sexului viitorului bebeluş. El a mai declarat că nu vor fi creaţi embrioni pentru obţinerea de bebeluşi cu anumite trăsături sau pentru salvarea vieţilor altor copii.

Arhiepiscopul romano-catolic Robert Zollitsch, preşedintele conferinţei episcopale germane, a caracterizat rezultatul votului ca o "violare a principiului respectării demnităţii umane" consacrat în legea fundamentală a Germaniei.

Wolfgang Zoeller, vicepreşedinte al Uniunii Social-Creştine, care a votat împotriva legii, se teme că aceasta ar putea avea ca efect impunerea unor standarde ar conduce la discriminarea copiilor cu handicap. El susţine că părinţii nu ar trebui să se simtă vinovaţi că nu au un copil perfect.

Sursa: AFP