Era organelor de schimb se apropie: s-a reuşit crearea unui intestin subţire artificial!

08 07. 2011, 00:10

Tehnologia de creare a ţesuturilor a înregistrat evoluţii semnificative în ultimele luni, aducând speranţa de însănătoşire sau înlocuire a părţilor anatomice bolnave. În ultimele experimente s-au obţinut oase pentru iepuri şi au fost regeneraţi muşchi ai organismului uman. Obţinerea unui organ întreg, alcătuit din diferite tipuri de celule şi care trebuie să funcţioneze în mod corespunzător, este mult mai complicată, însă.

Intestinul subţire este un obiect potrivit pentru acest studiu, fiind un organ cu o capacitate de regenerare deosebită, susţine doctorul Tracy C. Grikscheit, autorul unei lucrări despre acest studiu.

Grikscheit şi colegii săi de la Institutul de Cercetare al Spitalului de Copii Saban din Los Angeles au prelevat mostre de ţesut intestinal de la şoareci, atât celule musculare, cât şi celule epiteliale. Acestea au fost transplantate pe un suport de polimer din interiorul abdomenului. Factorul de creştere, proteina, a încurajat celulele să se multiplice. Noul intestin subţire s-a dezvoltat pe suport şi a avut toate componentele unui intestin normal.

Cercetarea ar putea să fie folosită cândva pentru a trata boli intestinale, inclusiv o boală gastrointestinală care afectează bebeluşii prematuri. Un organ pentru transplant creat în laborator ar rezista probabil mai mult decât unul prelevat de la un donator, care se şi găseşte foarte greu.

Studiul a fost publicat în jurnalul Tissue Engineering (Part A).

Sursa: PopSci