Staţia Spaţială Internaţională a ratat de puţin coliziunea cu o bucată de «gunoi spaţial»

29 06. 2011, 11:11

Bucata de "gunoi spaţial" a ratat fragilul laborator orbital cu doar 335 de metri. "Echipa a menţionat că deşeurile cosmice au ratat staţia şi astfel au putut să parăsească Soyuz (ambarcaţiunea de salvare)", susţine un oficial rus.

Un purtător de cuvânt al misiunii ruse de control din afara Moscovei a declarat că echipajul era "la lucru în conformitate cu programul normal". Membrii echipajului au părăsit SSI, mutându-se în ambarcaţiunea de salvare cu 18 minute înainte de momentul în care bucata de deşeu spaţial a trecut prin apropierea staţiei.

Un alt oficial rus a declarat că astfel de incidente au avut loc şi că echipajul este antrenat pentru astfel de situaţii. "Aceasta nu este o operaţiune de urgenţă. Ei au instrucţiuni stricte pentru astfel de evenimente", a declarat acesta.

Reprezentanţii spaţiali ruşi au declarat că echipajul ştie ce este de făcut în cazul în care staţia spaţială nu poate fi manevrată la timp din calea unui obiect ce se îndreaptă spre el. Deşeurile spaţiale aflate în zona orbitală unde este amplasată SSI se deplasează cu 10 kilometri pe secundă, adică 36.000 de km pe oră.

Un oficial NASA a mărturisit că "este pentru prima dată când un obiect trece atât de aproape de staţia spaţială. Nu am ştiut că se apropie decât atunci când era foarte, foarte aproape".

Staţia Spaţială Internaţională are la bord trei ruşi, doi americani şi un astronaut japonez. Aceasta a fost construită de la primul modul lansat de Rusia în 1998 şi orbitează acum la o distanţă de 350 de kilometri de Pământ.

Sursa: AFP