Website-ul, ce va primi numele de
Wikiflora.org, urmăreşte ca elevii de liceu şi
alţi utilizatori de internet să fie implicaţi în cartografierea
biodiversităţii ţării.
Aceştia vor fi capabili să compare plante existente deja în baza
de date şi să propună noi înregistrări pentru a fi incluse de un
comitet de experţi care va avea posibilitatea de a valida sau nu
cererile.
Ministerul de Ştiinţă şi Tehnologie din Brazilia a ajuns la un
acord cu IBM pentru a dezvolta acest website cu ajutorul „ştiinţei
cetăţenilor”, în care voluntari fără pregătire ştiinţifică ajută
cercetătorii. Website-ul va oferi descrieri ale plantelor,
cartografierea geografică a distribuirii lor şi instrumente de tip
reţele-sociale.
Aloizio Mercadente, ministrul Ştiinţei şi Tehnologiei, susţine
că ideea a venit în urma unei vizite făcute în rezervaţia Adolpho
Ducke din Amazon.
„Dacă nu creăm o nouă metodologie, în următorii o sută
de ani nu va mai fi posibilă cunoaşterea tuturor plantelor din
Amazon. Trebuie să mobilizăm comunitatea pentru a cunoaşte
protocoalele, cerinţele şi regulile, cum se fac clasificările şi
modul în care se gestionează acest proces”, susţine acesta.
Ministrul susţine că acest website va contribui la promovarea
durabilităţii prin demonstrarea importanţei biodiversităţii în
dezvoltarea de medicamente şi în aprovizionarea cu alimente.
Intenţia este de a lansa site-ul cu detaliile a 2.500 de specii
în cadrul conferinţei Rio 20+ a Organizaţiei Naţiunilor Unite, ce
are ca temă dezvoltarea durabilă şi care va avea loc în iunie
2012.
Sursa:
The Telegraph