Carnea crescută în laborator, o soluţie pentru încălzirea globală?
Creşterea animalelor doar pentru consum a devenit o problemă ce are efecte îngrijorătoare asupra mediului. Cercetătorii de la Oxford şi de la Universitatea din Amsterdam vin cu o soluţie pentru omnivorii care vor să protejeze mediul: carnea crescută în laborator.
Carnea sintetizată în laborator, precum cea cultivată utilizând bacteria Cyanobacteria hydrolysate, ar reduce drastic emisiile de gaz cu efect de seră şi ar contribui la asigurarea unei cantităţi de proteine pentru populaţiile consumatoare de carne.
Fermele industriale şi alte modalităţi convenţionale de creştere a animalelor pentru hrană sunt responsabile pentru aproximativ 18% din emisiile de gaze cu efect de seră din întreaga lume. Vacile, oile şi porcii necesită energie şi terenuri pentru a fi crescute, iar acestea poluează aerul, apa şi solul cu bălegarul, gazul metan eliberat în atmosferă prin eructaţii şi prin flatulenţă.
Hanna Tuomisto şi colegii săi de la Oxford susţine că trecerea la carnea sintetică ar reduce cu 96% producţia de gaze cu efect de seră. Creşterea cărnii în laborator ar duce la reducere cu 45% a energiei folosite pentru obţinerea unui kilogram de carne şi ar necesita doar 1% din suprafaţa agricolă şi 4% din cantitatea de apă folosite astăzi.
Singura excepţie o face carnea de găină, momentan fiind mai eficient din punct de vedere energetic să se crească un pui în fermă, decât să fie sintetizată carnea în laborator.
Până la comercializarea cărnii create in vitro va mai dura în jur de cinci ani, prezice Tuomisto. Dar ca rezultate se va obţine mai degrabă o carne tocată. Pentru a testa o friptură crescută în laborator, Tuomisto susţine că va mai dura încă zece ani.
"Carnea sintetică este formată din ţesut muscular similar cu carnea produsă în mod convenţional, numai tehnica de producţie diferă", relatează Fast Company.
Comparând-o cu carnea creată de japonezi din deşeuri umane, această carne sintetică ce a fost concepută în laborator pare mai atrăgătoare. Alegerea consumului de carne sintetică va aduce beneficii ecologice şi va fi preferată datorită costurilor reduse.
Sursa: The Week