Home » D:News » Papagalii africani gri au capacitatea de gândire a unui copil de 4 ani

Papagalii africani gri au capacitatea de gândire a unui copil de 4 ani

Papagalii africani gri au capacitatea de gândire a unui copil de 4 ani
Publicat: 23.06.2011
Cel mai popular truc al papagalilor este mimarea vorbirii umane, dar ei au şi alte talente mai puţin evidente. Cel mai recent studiu a demonstrat că aceste creaturi sunt capabile să gândească la nivelul unui copil în vârstă de 4 ani.

Un papagal african gri s-a dovedit a fi capabil de a descoperi
locaţia în care erau ascunse alimente, acţionând prin
eliminare şi deducţie, procese întâlnite până acum doar la oameni
şi maimuţe.

Studiul a fost făcut într-un centru din Australia şi s-a bazat
pe observarea a şapte papagali gri cu vârste curpinse între 7 şi 25
de ani.

Sandra Mikolasch de la Universitătatea din Viena, a explicat cum
s-a făcut cercetarea: „Două alimente diferite, dar la fel de
preferate de papagali, au fost ascunse de privirea păsărilor, sub
două căni opace. Apoi unul din experimentatori a luat, fără ca
pasările să vadă, unul din alimente, pe care l-a arătat acestora.”

Dacă atunci când ar fi fost puşi în faţa celor două căni,
papagalii s-ar fi bazat doar pe presupuneri, atunci ei ar fi ales
cana cu mancare în aproape 50% din cazuri. Cu toate acestea,
majoritatate nu au descoperit care cană avea alimentul în ea.

Totuşi, una din păsări a manifestat un interes deosebit pentru
recipientul care conţinea mâncare. Cercetătorii au spus că aceasta
a văzut care aliment a fost luat de către experimentator şi a dedus
care cană conţinea celălat aliment. Doar primatele au
arătat în experimentele de acelaşi tip capacitatea de a folosi
deducţia pentru a identifica în care cană se găseşte alimentul
dorit.

Descoperirea demonstrează că papagalii africani gri au un loc pe
lista creaturilor care au ajuns la apogeul inteligenţei
animale.

Sursa:
Daily Mail

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce vorbim singuri? Beneficii, explicații științifice și ce spun specialiștii
De ce vorbim singuri? Beneficii, explicații științifice și ce spun specialiștii
Stimularea unei singure proteine crește durata de viață și încetinește îmbătrânirea
Stimularea unei singure proteine crește durata de viață și încetinește îmbătrânirea
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
De ce petrecerea de Crăciun la birou este, de fapt, tot muncă
De ce petrecerea de Crăciun la birou este, de fapt, tot muncă
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Cum să mâncăm tot ce vrem de sărbători fără să ne fie rău?
Cum să mâncăm tot ce vrem de sărbători fără să ne fie rău?
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau să mă iubesc. Dar sunt blocat în acest paradox nenorocit”
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau ...
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru