SUA încearcă să ascundă o criză nucleară de proporţii, susţine un raport rusesc
Jurnalul The Nation citează un presupus raport al Rusatom în care agenţia rusă susţine că centrala nucleară Fort Calhoun din Nebraska se confruntă cu grave probleme după ce a fost inundată de râul Missouri. Raportul susţine că unul din bazinele de răcire a combustibilului nuclear a fost afectat de inundaţii, care au provocat o dezactivare a sistemului de răcire.
Oficialii din Nebraska spun că centrala nu se confruntă cu niciun pericol şi că totul se află sub control, operatorii fiind pregătiţi pentru creşterea în nivel a râului Missouri.
Cu toate acestea, centrala s-a confruntat săptămâna trecută cu incendiu provocat de inundaţii, iar Administraţia Federală a Aviaţiei a instituit o zonă cu interdicţie de zbor în jurul său.
Oficialii din Omaha au ţinut să asigure publicul că situaţia se află sub control. "Vă pot asigura că un eveniment de tip Fukushima nu va avea loc la Fort Calhoun", a afirmat Gary Gates, şeful Omaha Public Power District, principala companie electrică din Nebraska, de care aparţine centrala nucleară cu probleme.
Surse: Business Insider, The Nation şi KETV