Bacteriile vor fi folosite pentru a produce energie electrică nepoluantă

25 05. 2011, 10:20

"Lucrul cel mai interesant este că până acum nu înţelegeam cum ajung electronii la suprafaţă. De fapt, în acest proces bacteriile iau molecule de carbon organic pe care le integrează în interiorul celulei, determinând astfel o eliberare de electroni", a spus Dr. Tom Clarke, unul din conducătorii studiului de la University of East Anglia.

Proiectul, finanţat de Consiliul de Cercetare a Biotehnologiei şi Stiinţelor Biologice (BBSRC) şi de Departamentul Energiei din SUA, a dezvăluit modul în care structura moleculară a proteinelor bacteriene microscopice permite transferul de energie.

Mai multe straturi de proteine din interiorul bacteriilor acţionează, în esenţă, ca linii organice de alimentare ale celulelor, permiţând electronilor produşi din bacterii să fie transferaţi la suprafaţa bacteriilor. Acum, că oamenii de ştiinţă înţeleg ce se întâmplă la suprafaţă, ei vor fi capabili să producă o celulă care să se poate conecta la bacterii. Apoi, bateriile se pot hrăni graţie electrodului, generând în schimb electroni.

Procesul poartă numele de "respiraţie de fier", dar în limbajul colocvial, cercetătorii îl numesc "pietre care respiră".

"Bacteriile au un arsenal întreg de lucruri pe care să le respire, altele decât oxigenul. Ele pot respira oxizi de minerale, deci acest proces de bacterii care "respiră roci" poate fi aplicat şi în cazul electrozilor. Bacteriile pot respira pe electrozi producând electroni".

Au existat şi înainte tentative de valorificare a energiei electrice de pe suprafaţa bacteriilor, dar lipsa acestor date descoperite în acest proiect, a facut ca doar cantităţi mici de energie să poată fi obţinute. Acum sume impresionante de energie electrică pot fi puse spre utilizare practică.

"Acesta este o metodă foarte bună de a obţine energie ecologică. Se pot construi electrozi în locuri cum ar fi instalaţiile de tratare a deşeurilor. Bacterii pot digera deşeurile producând energie", a spus Dr. Clarke.

Pe de altă parte, descoperirea ar putea ajuta şi în curăţarea poluării provocate de petrol sau uraniu.

"Unul din cele mai mari avantaje ale studiului este că bacteriile în cauză pot fi găsite aproape peste tot, în cele mai comune locuri, noi schimbându-le doar suprafaţa de locuire", a mai adăugat Dr. Clarke.

Sursa: Fox News