A fost aleasă cea mai reuşită iluzie optică a anului! (VIDEO)

13 05. 2011, 10:49

Creaţia câştigătoare a fost realizată de Jordan Suchow, un student absolvent al Harvardului şi George Alvarez, un profesor asistem al departamentului de psihologie din cadrul Universităţii Harvard.

Primele două locuri ale concursului de anul acesta au fost ocupate de animaţii. O iluzie a fost referitoare la contrast, iar cea câştigătoare a folosit efecte vizuale induse de mişcare.

Mai jos puteţi vedea animaţia câştigătoare. Pe parcursul clipului trebuie să vă fixaţi privirea asupra punctului alb aflat în centrul ecranului şi astfel veţi putea observa că, la un moment dat, atunci când bilele se vor mişca, acestea vor înceta să îşi mai schimbe culoarea.

Sursa: Scientific American