Este realitatea pe care o experimentăm doar o simulare a unui supercomputer?
Oamenii şi-au pus întrebări despre natura realităţii încă din cele mai vechi timpuri. Filosoful chinez Zhuangzi a observat în jurul anului 300 î.Hr. că visele sale în care el era un fluture nu puteau fi deosebite de trăirile pe care le avea ca om. El a constatat că nu putea spune cu certitudine dacă Zhuangzi s-a visat a fi un fluture, sau dacă fluturele a visat că este Zhuangzi.
Ideea că "realitatea este o iluzie" a fost enunţată de mulţi înţelepţi de-a lungul istoriei, de la Siddhartha (lider spiritual Indian, fondator al budismului), la existenţialisti.
Nick Bostrom, filosof de la Universitatea Oxford, îmbrăţişează ideea că trăim într-o simulare pe computer. Premisa lui se bazează pe o serie de impoteze:
1. O societate tehnologică ar putea atinge, la un moment dat, capacitatea de a realiza o simulare computerizată pe care populaţia să nu o poată diferenţia de realitate.
2. O astfel de societate nu ar face acest lucru o dată sau de două ori. Ei ar crea multe astfel de simulari.
3. Dacă societăţilor din cadrul simulărilor li s-ar permite să existe suficient de mult timp, acestea ar ajunge capabile de a crea simulările lor proprii, de asemenea imposibil de distins de realitate pentru locuitorii din sub-simulări.
Rezultatul ar fi miliarde de simulări, cu un număr aproape infinit de sub-simulări, toate acestea perfect reale pentru locuitorii lor. Urmarea ar fi ca în final să existe doar o singură societate precursoare. Matematica este de fapt destul de simplă: şansele ca noi să facem parte dintr-o simulare computerizată sunt de aproape un miliard la unu.
Un contraargument puternic împotriva acestei teorii tulburătoare este acela că un calculator cu o puterea de calcul atât de mare este imposibil de creat.
Lăsând la o parte faptul că acum 100 de ani puterea de calcul de astăzi cu siguranţă părea de neimaginat, există o soluţie mult mai interesantă: computerul ar putea să simuleze doar ceea ce are nevoie. Acest lucru se întâmplă de fapt în cazul jocurilor pe calculator şi l-aţi observat atunci când v-aţi mişcat mai repede decât placa video putea să suporte: copacii şi clădirile care au fost anterior în depărtare, vor fi redesenate pe parcurs ce înaintaţi.
Această teorie ar putea explica câteva din lucrurile complicate din fizica cuantică, precum poziţia nedeterminată pe care o au particulele până să fie observate.
Mai uimitoare de atât este ideea că simulările pot fi mai mici decât ne-am imagina. Ar putea fi vorba doar de câţiva participanţi activi la acestor simulări, restul fiind doar personaje controlate de calculator. Acţiunile lor sunt doar simulate pe măsură ce noi le percepem, atent realizate astfel încât să prezinte iluzia că ei au vieţi reale, separate de ale noastre. Astfel se explică de ce tipul înspăimântător de din capătul străzii tale stă degeaba toată ziua şi vorbeşte numai baliverne.
Întorcându-ne la Zhuangzi, am putea să ne gândim că în lume sunt aproape şapte miliarde de oameni. Toţi dorm, toţi visează. Şansele sunt destul de mari ca fiecare din noi să traiască visul altei persoane.
Sursa: io9