Nu mai spuneţi „animal sălbatic”. Nu-i frumos

30 04. 2011, 00:00

Propunerea creării unui nou "limbaj pentru caracterizarea animalelor" a venit din partea editorilor unui jurnal academic publicat în această lună de Editura Universităţii din Illinois, The Journal of Animal Ethics.

Autorii publicaţiei susţin că mulţi termeni tradiţionali folosiţi pentru a numi animalele sunt degradanţi; în această categorie se încadrează şi cuvinte ca "fiară" şi "creatură".

De asemenea, autorii cer renunţarea la termenul englezesc pet în favoarea sintagmei companion animal, care trimite mai mult la ideea de însoţitor, de tovarăş al omului.

La fel, expresia "animal sălbatic" ar trebui schimbată, susţin ei, cu "animal care trăieşte în libertate", deoarece "sălbatic" este perceput ca opus civilizaţiei.

"Deşi termenul proprietar este corect folosit din punct de vedere legal, el trimite cu gândul la vremurile în care animalele erau privite doar ca bunuri sau obiecte aflate în proprietate şi puteau fi folosite fără nici un fel de restricţii de ordin moral", este notat în publicaţie.

Editorii susţin că schimbarea în vocabular este esenţială pentru actualizarea şi înţelegerea relaţiei dintre om şi lumea naturală.

Sursa: Mail Online