Hitler voia să cucerească Londra cu o flotă de farfurii zburătoare

Unul dintre presupusele locuri de producţie al acestor OZN-uri este reţeaua de tuneluri din Valea Jonas din Thuringia, în centrul Germaniei. Aici se presupune că lucrau leguni de sclavi conduse de generalul nazist Hans Kammler, pentru a pune în practică visul Fuhrerului.

O respectabilă revistă de ştiinţă din Germania susţine că programele erau foarte avansate, lucrându-se din greu la crearea "armei minune" cu ajutorul căreia naziştii credeau că vor câştiga războiul. Tot aici se specifică şi faptul că au existat martori care au văzut o farfurie zburătoare cu însemnele naziste zburând deasupra Tamisei în 1944.

SUA credea la vremea respectivă că naziştii puteau folosi această navă pentru a distruge New York-ul, o ţintă de care Hitler devenise obsedat.

În acea vreme, New York Times a relatat despre un "disc care zboară misterios", publicând totodată fotografii ale aparatului care zboară desupra oraşelor, la viteze extrem de mari.

Se pare că maşina a fost capabilă să parcurgă 2,000 km la zborul inaugural, a adaugat raportul publicat în revista germană P.M.: "Germanii au distrus o mare parte din actele ce atestă acest proiect, dar există numeroase indicii care relevă existenţa acestor activităţi", mai menţionează revista.

Proiectul farfuriilor zburătoare a fost condus de către inginerii Rudolf Schriever şi Habermohl Otto şi a avut sediul în Praga între 1941 şi 1943.

Iniţial conceput ca un program al forţelor aeriene germane, Luftwaffe, proiectul a ajuns, mai apoi, sub patronajul ministrului armamentului, Albert Speer, şi ulterior sub cel al lui Kammler.

Martori oculari capturaţi de forţele aliate după război au atestat că au văzut maşinăria zburând de câteve ori.

Inginerul Joseph Andreas Epp ce a servit drept consultant al proiectului Schriever-Habermohl susţine că au fost create 15 astfel de prototipuri. El a descris cum o cabină centrală era înconjurată de palete ajustabile, rotative, care formau un cerc.

Aceste palete erau susţinute de o bandă poziţionată pe marginea exterioară, iar rotaţia era asigurată de rachete mici, plasate în jurul benzii. Odată ce viteza de rotaţie era suficientă iar susţinerea în aer era asigurată, se aprindeau rachete orizontale.

Un oficial german a declarat că a văzut în septembrie 1943 în interiorul unui hangar al aerodromului Praga-Gbell "un disc de 5-6 metri in diametru. Un corp cu un centru solid susţinut de patru picioare înalte. Culoare: aluminiu. Înălţime: aproape la fel de înalt ca un om. Grosime: aproximativ 30 la 40cm. Împreună cu prietenii mei, am văzut dispozitivul ieşind din hangar. Apoi am auzit zgomotul motoarelor, am văzut partea exterioară a discului începând să se rotească, iar vehiculul a început să se deplasează încet şi în linie dreaptă spre capătul sudic al câmpului. S-a înălţat cam un metru deplasându-se astfel aproape 300 de metri. S-a oprit din nou, aterizând destul de dur. După un timp a decolat iar reuşind să ajunga astfel, la capătul aerodromului".

Teoria este susţinută şi de Igor Witkowski, un journalist şi istoric polonez care a studiat evoluţia tehnologiei aerospaţiale. În cartea sa, Prawda O Wunderwaffe, publicată în 2000, el pretinde că Hitler a vrut ca la bordul acestor nave să lucreze numai oamenii de ştiinţă.

Tehnologia nazistă ajunsese la un imens elan inovator. Aşa se face că la sfârşitul războiului, oamenii de ştiinţă care au lucrat la racheta V-2 au fost căutaţi şi angajaţi de SUA şi Rusia pentru programe spaţiale proprii.

Mai mult de 120 de astfel de cercetători au fost angajaţi de SUA. Printre ei se numără şi Wernher von Braun, care a devenit o figură legendară a NASA.

Conform lui Georg Klein, au existat două tipuri de farfuri zburătoare create de nazişti: un disc non rotativ al lui Richard Miethe, cel care a proiectat şi racheta V-2 şi care a fost capturat ulterior de ruşi şi un alt model aparţinând lui Schriever şi Habermohl.

Acesta din urmă a decolat pentru prima dată în februarie 1945, atungând o viteză de 2250 km/h la o altitudine de 12.405 metri.

Klein, care a avut o carieră postbelica distinsă ca inginer aeronautic, a declarat: "Eu nu mă consider un ţicnit sau excentric. Asta am vazut cu ochii mei, un OZN german."

Echipajele bombardierelor sovietice şi americane au raportat la acea vreme că au observat fenomene ciudate pe teritoriul inamic. Ei au susţinut că au văzut obiecte zburătoare care nu faceau parte din artileria aeriană şi pe care le-au descries ca fiind "de un roşu, alb sau portocaliu strălucitor"

Acum, Valea Jonas, locul unde se presupune că sunt păstrate dovezile şi unde autorităţile au interzis accesul, este asaltat de curioşi în fiecare săptămână.

Orice se ascunde în acele pasaje subterane, intră în categoria capturilor de război ale Americanilor şi vor rămâne secrete până se vor împlini 100 de ani de petrecerea evenimentelor.

Sursa: The Sun