Bebeluşii extrem de plângăcioşi sunt mai predispuşi la ADHD, depresie şi anxietate
Un meta-studiu publicat recent în "Arhivele Bolilor din Copilărie", a demonstrat că unu din cinci copii prezintă simptome care ar putea duce la ADHD.
Cercetarea ia în calcul o serie de studii anterioare ce au fost realizate pe 17.000 de copiii. Un expert pediatru a declarat că ar fi greşit din partea părinţilor să se alarmeze la aflarea rezultatelor studiului.
Plânsetele sunt normale la bebeluşi, dar după împlinirea vârstei de trei luni, unii dintre ei plâng excesiv din alte motive decât cele obişnuite (de exemplu colicii). Câţiva cercetători internaţionali au luat problema foarte în serios, pe lângă cele legate de mâncare şi somn.
Comparând 22 de studii realizate în perioada 1987-2006, cercetătorii au găsit o legătură între problemele de mai târziu din viaţă şi problemele pe care le au bebeluşii.
S-a descoperit că bebeluşii ce plângeau excesiv aveau riscuri mai mari de dezvoltare a ADHD-ului, anxietatăţii, depresiei şi comportamentului agresiv. Cercetătorii au demonstrat că bebeluşii care au mai multţi factor de risc sunt mai predispuşi la a dezvolta probleme de comportament.
"Este vorba de o creştere de 100% a riscului de a dezvolta probleme de comportament, o dublare a acestuia, în rândul bebeluşilor ce prezintă plâns excesiv, probleme de somn şi probleme cu alimentaţia", declară profesorul Dieter Wolke de la Universitatea din Warwick.
Studiul de faţă nu sugerează că aspectele actuale din viaţa unui bebeleş duc la dezvoltarea problemelor de comportament în viaţa de adult, ci acestea sunt doar nişte simptome ale unor eventuale probleme viitoare.
Profesorul Wolke a declarat că, deşi au existat tratamente pentru problemele de plâns, hrană şi somn ale bebeluşilor, nu a existat niciun studiu care să evalueze impactul ulterior al acestora.
Sursa: BBC News