Home » D:News » Să fie algele soluţia miraculoasă împotriva orbirii?

Să fie algele soluţia miraculoasă împotriva orbirii?

Să fie algele soluţia miraculoasă împotriva orbirii?
Publicat: 19.04.2011
Cercetătorii cred că ar putea înlocui anumite celule deteriorate din retină cu celule asemănătoare găsite în alge. Această tehnică a fost testată cu succes pe şoareci, urmând să fie folosită şi în rândul oamenilor.

Alan Horsager, de la Universitatea din Carolina de Sud, a
declarat că „ideea principală a efortului nostru este de a
descoperi un tratament împotriva orbirii”.

Majoritatea problemelor de vedere provin de la deteriorări ale
celulelor retinei. Aceasta este partea ochiului unde celulele
nervoase transformă lumina în impulsuri electrice şi chimice care
sunt transmise către creier şi înapoi către nervul optic. Dacă
această membrană nu funcţionează, atunci întregul proces al vederii
este compromis.

Algele sunt sensibile la lumină, această abilitate fiindu-le
necesară pentru procesul de fotosinteză. Celulele ce sunt folosite
de alge pentru a căuta razele de soare sunt ţinta cercetătorilor.
Aceştia vor să le folosească pentru a înlocui celulele deteriorate
din retină.

Procesul de înlocuire a celulelor implică injectarea genelor în
retină. Testele arată că şoarecii orbi cărora li s-a administrat
tratamentul au început să vadă din nou lumina. După ce tratamentul
a fost încheiat, s-a dovedit că acesta a avut efect permanent,
astfel şoarecii au fost vindecaţi de orbire.

„Întrebare este cât de bun se dovedeşte a fi tratamentul? Acesta
va ajuta oamenii să facă distincţia dintre lumină şi întuneric, sau
vor ajunge ei să citească texte întregi?”, îşi pune problema Pete
Coffey, de la Universitatea College din Londra.

Cercetătorii nu au încă un răspuns la această întrebare, însă
viitorul pare luminos pentru persoanele cu probleme de vedere.

Sursa:
The Telegraph

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase