Apelarea unui număr de telefon cu gândul este posibilă!

14 04. 2011, 11:06

Sistemul a fost dezvoltat de Tzyy-Ping Jung, cercetător la Universitatea din California. Pe lângă utilitatea pe care sistemul o are pentru persoanele cu dizabilităţi, acesta ar putea fi folosit în viitor la o scară mai largă. O posibilă întrebuinţare ar putea fi în cadrul automobilelor, într-o formă avansată a dispozitivelor hands-free. De asemenea, sistemul ar putea fi folosit pentru detectarea şoferilor sau controlorilor de trafic aerian care sunt pe cale să adoarmă, prin detectarea unui nivel scăzut de concentrare.

Interfaţa utilizată de Jung se bazează pe o electroencefalogramă (EEG), electrozii de pe scalp analizând activitatea electrică a creierului. O bandă EEG este conectată la un modul Bluetooth care transmite semnale către un telefon mobil, modelul Nokia N73, care utilizează algoritmi pentru a procesa semnalele primite.

"Din experienţa noastră, oricine poate utiliza acest sistem. Unii oameni au o precizie mai mare decât alţii; eu, de exemplu, am o acurateţe de doar 85%", declară Jung. Într-un experiment publicat în Journal of Neural Engineering, 10 subiecţi au fost rugaţi să introducă un număr de telefon de 10 cifre, iar şapte dintre aceştia au reuşit să aibă o precizie de 100%.

În mod teoretic, acest sistem ar putea fi folosit de către persoanele cu handicap sever pentru a comunica, dar creatorul acestuia doreşte ca întreaga populaţie să aibă acces la această aplicaţie.

"Oamenii au mai folosit acest gen de sistem şi înainte, dar faptul că acesta este unul mai ieftin, portabil şi care poate fi utilizat pentru telefoanele mobile, îl face foarte atractiv", afirmă Ranjeev Raizada, un neurolog de la Dartmouth College care a publicat un studiu asemănător despre un concept numit Neurophone. Acesta folosea un semnal al creierului cunoscut sub numele de P300, care declanşa o serie de stimuli diferiţi, şi care este folosit de alte interfeţe de control pentru a evalua ce îi atrage atenţia unei persoane. Dar, din păcate, această aplicaţie implică o perioadă mai lungă de exersare.

Specialiştii estimează că, pe măsură ce procesoarele vor deveni mai mici, această tehnologie va deveni mai ieftină şi mai portabilă.

Sursa: Technology Review