Poporul Sami (cunoscut şi sub denumirea de laponi, pe care ei o
consideră jignitoare) este cunoscut pentru tradiţia de a vâna
reni, însă aceasta a dispărut în partea de nord a Norvegiei. Între
50-100.000 de Sami trăiesc în zona arctică şi subarctică
scandinavă, dintre care 40.000 doar în Norvegia. În prezent, peste
3.000 de persoane sunt crescătoare de reni, în special pentru
industria cărnii, dar şi pentru legătura strânsă care s-a realizat
între păstori şi reni.
Fiecare ren are un semn distinctiv, astfel incât încă din
copilărie, poporul Sami este învăţat să îşi recunoască animalele. O
mare parte a anului păstorii trăiesc alături de renii lor şi îi
urmează de-a lungul procesului de migrare. Turmele sunt în continuă
căutare de păşuni de unde se pot hrăni pe toată unui anotimp,
urmând ca la sfărşitul acestuia să îşi continue drumul spre un alt
loc. Păstorii, împreună cu turmele lor, pot călători peste 400 km
având mii de reni în grup.
De-a lungul procesului, păstorii poartă îmbrăcămintea
tradiţională Sami, culorile vii simbolizând diferite aspecte ale
lumii: roşu reprezintă soarele, albastrul reprezintă luna, galbenul
şi verdele fiind culorile naturii.
Elle Helene, 20 ani, este o îngrijitoare de reni ce trăieşte pe
Insula Arnoy, în extremitatea nordică a Norvegiei. Tânăra de
origine Sami a fost filmată în plin proces de migraţiune asistată,
ajutând 3.000 de reni să traverseze o porţiune periculoasă de 2,5
km de apă către o nouă păşune:
Sursa: BBC