O ceaşcă de cafea nu te revigorează? E vina genelor!
Persoanele care prezintă o variaţie numită "de mare consum" a ambelor gene par să bea mai multă cafea în comparaţie cu cei care au varianta "de mic consum". Cele două gene sunt CYP1A2 şi AHR.
Doctor Neil Caporaso, alături de colegii săi de la Şcoala Harvard de Sănătate Publică şi de la Universitatea din Carolina de Nord, a raportat rezultatele studiului efectuat în publicaţia PLoS Genetics.
La nivel global, cofeina este cea mai populară substanţă cu efect psihoactiv, fiind consumată de 90% din populaţia planetei într-una dintre formele ei. Descoperirea provine de la examinarea genetică a peste 47.000 de americani de origine europeană, în cinci studii diferite.
Analiza a fost realizata între anii 1984 şi 2001 şi a examinat
consumul mediu al cofeinei, într-una dintre formele ei - ceai,
cafea, cola, băuturi carbogazoase sau ciocolată. Analizând toate
rezultatele, doctorul Caporaso şi asociaţii săi au descoperit că
versiunea "de mare consum" a CYP1A2 sau a AHR duce la o creştere cu
40 miligrame a consumului de cafeină, faţă de cei care prezintă o
variantă "de mic consum" al genelor.
"Acest studiu arată că nu consumăm o cantitate aleatorie de
cofeină, ci depinde de genele pe care le avem. Unii oameni pot bea
o cafea scurtă şi se simt revitalizaţi pentru întreaga zi, iar
alţii au nevoie de 2 ceşti şi de o băutură de tip cola pentru a
obţine acelaşi efect", explică cercetătorul.
"Această cercetare constituie un pas înainte spre medicina personalizată. Chiar dacă idea de toleranţă mai mare sau mai mică la cofeină nu este una nouă, studiul de faţă demonstrează faptul că genele implicate în metabolizarea cafeinei pot fi implicate şi în metabolizarea altor stimulenţi", afirmă Dr. John Mulvihill, de la Universitatea din Oklahoma.
Sursa: The Telegraph