Poluarea fonică ne ucide fără să ne dăm seama

07 04. 2011, 11:01

Conform unui studiu realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene, vest-europenii pierd până la 1.6 milioane de ani de viaţă sănătoasă din cauza poluării fonice. Poluarea fonică se află pe locul al doilea din punct de vedere al riscului asupra sănătăţii. Anual, 4.5 milioane de ani de viată sănătoasă sunt pierduţi din cauza poluării aerului.

Raporturile susţin ca poluarea fonică provoacă probleme grave de sănătate, de la boli de inimă la tulburări cognitive şi de somn. De departe, cea mai mare problemă de sănătate legătă de zgomote este disconfortul şi întreruperea somnului din cauza traticului rutier. Lipsa somnului duce la desfăşurarea unei vieţi mai puţin sănătoase.

Raportul citează studii care susţin că perturbările zgomotoase pot duce la hipertensiune arterială, boli de inimă şi chiar moarte. Zgomotele puternice sunt periculoase şi pentru copii, acestea având efecte negative asupra concentrării si memoriei copiiilor.

Expunerea la zgomote în perioade critice precum învăţarea ar putea afecta potenţialul de dezvoltare şi au un efect negativ pe tot parcursul studiului. De asemenea, tinitusul poate fi o consecinţă a poluării fonice, iar acesta se poate agrava -- de la un simplu zgomot în ureche se poate ajunge la pierderea auzului!

Chiar dacă nu i se acordă aceeaşi atenţie ca poluării aerului, poluarea fonică afectează în mod negativ viaţa. Din fericire, unele tehnologii dezvoltate pentru diminuarea poluării aerului sunt utile şi în ceea ce priveşte poluarea fonică. De exemplu, vehiculele electrice sunt silenţioase, excepţie făcând cele care au un zgomot artificial adăugat de producători.

Sursa: Fast Company