Sângele uman – noua interfaţă a sistemului om-maşină?

O echipă de cercetători indieni a descris, într-o lucrare publicată în Journal of Medical Engineering and Informatics, cum un "memristor" ar putea funcţiona folosind sânge uman.

Memristoarele, componente electronice a căror teorie a fost dezvoltată în 1971 de către inginerul Leon Chua, au fost construite pentru prima dată în anul 2008, într-un laborator al companiei Hewlett Packard, folosind dioxid de titan.

Un memristor este un dispozitiv pasiv, ca un rezistor, cu două borne, dar care, în loc să aibă o rezistenţă electrică fixă, îşi schimbă capacitatea sa de a transporta sarcinile electrice în funcţie de tensiunea aplicată anterior. Cu alte cuvinte, memristorul "păstrează o amintire" a curentului electric, fiind dotat cu un soi de "memorie" - de unde şi numele de memristor.

Există nenumărate brevete legate de dezvoltarea memristoarelor în aplicaţii cu circuite logice programabile, drept componente ale viitoarelor tranzistoare, în prelucrarea semnalelor şi în reţelele neuronale.

Doar că S.P. Kosta, de la Education Campus Changa din Gujarat, a dus cercetarea la un alt nivel, studiind posibilitatea creării unui memristor lichid, din sânge uman. În paralel, s-au efectuat şi studii legate de posibilitatea realizării unor diode şi condensatori din ţesuturi umane lichide.

Ei au construit un memristor de laborator, folosind o eprubetă de 10 ml, umplută cu sânge uman păstrat la 37 grade Celsius şi în care se introduc doi electrozi.

În urma studiului, s-a dovedit că, în acest memristor experimental, rezistenţa variază în funcţie de polaritatea şi magnitudinea tensiunii aplicate şi "efectul de memorie" durează cel puţin 5 minute.

Odată demonstrat comportamentul de memristor al sângelui aflat în repaus, următorul pas a fost de a afla dacă acelaşi comportament poate fi observat şi într-un dispozitiv prin care sângele curge; şi această ipoteză a fost confirmată.

Următorul stadiu presupune dezvoltarea unei versiuni miniturale a memristorului creat, dotată cu micro-canale pentru trecerea sângelui; mai multe astfel de dispozitive ar putea fi integrate pentru a îndeplini anumite funcţii.

Deşi cercetările în domeniu au încă un drum lung de parcurs - de la un dispozitiv electronic la o interfaţă biologică -, această realizare reprezintă totuşi un pas important pentru ştiinţă, contribuind la progresul studiilor privind dezvoltarea organismelor cibernetice.

Sursa: Space Daily