Albatrosul de Amsterdam: o specie rară şi distinctă
Analiza genetică a pus punct celor 20 de ani de dezbateri asupra statutului albatrosului de Amsterdam. Cercetatorii canadieni au dovedit că ADN-ul păsărilor variază semnificativ faţă de cea a albatroşilor călători, rudele lor apropiate.
Albatrosul de Amsterdam a fost botezat după denumirea locului unde trăieşte această specie - insula Amsterdam (aparţinând Franţei), din sudul Oceanului Indian.
Aceste păsări au dimensiuni foarte mari, putând cântări până la 8 kg şi având o anvergură a aripilor de 3,5 m.
Albatroşii de Amsterdam au fost descoperiţi în 1983, iar de atunci, comunitatea ştiinţifică a fost împărţită în două tabere, în funcţie de părerile legate de evoluţia speciei.
Unii oameni de ştiinţă au crezut că păsările aparţin unei subspecii de albatros călător, care populează, de asemenea, partea de sud a Oceanului Indian.
Pentru a elucida misterul albastrosului de Amsterdam, o echipă
de cercetători de la Universitatea din Lethbridge, Canada ,
coordonată de dr. Theresa Burg, a examinat structura ADN a acestei
păsări.
În urma studiului, dr. Burg a afirmat că albatroşii de Amsterdam
diferă de albatroşii călători.
"Albatroşii de Amsterdam au dimensiuni ceva mai mici decât cei
călători. De asemenea, ei îşi depun ouăle în alt interval de timp,
iar penajul este şi el un pic diferit, fiind uşor maroniu," a spus
dr. Burg.
Totodată, ADN-ul celor două tipuri de păsări a scos la iveală alte
diferenţe semnificative. Se pare că albatroşii de Amsterdam s-au
separat de verii lor acum cca 265.000 de ani, devenind o specie
distinctă.
În ciuda anvergurii mari a aripilor şi a capacităţii de a zbura pe distanţe lungi, albatroşii de Amsterdam se întorc întotdeauna pe un platou unic al insulei pentru a se reproduce . Ei nu împart acest spaţiu cu nicio altă specie de albatroşi, motiv pentru care se crede că această izolare geografică a determinat dezvoltarea acestor pasări ca specie separată.
Acum , oamenii de ştiinţă speră că această pasăre va fi recunoscută ca fiind unică şi că, astfel, se vor intensifica eforturile pentru conservarea ei.
Deşi populaţia actuală este considerată stabilă, albatrosul de Amsterdam este, totuşi, o specie ameninţată.
Anual, 18 - 26 de perechi de albatroşi de Amsterdam se înmulţesc într-o zonă mică în centrul insulei, fiecare pereche producând câte un ou.
Supravieţuirea speciei este periclitată, în mare măsură, de animalele domestice care deranjează unele cuiburi şi de uneltele pescarilor, prinderea accidentală în aţa folosită la pescuit putând duce la moartea unor exemplare.
Pentru a ajuta la conservarea speciei şi pentru a preveni orice pericol, specialiştii au împrejmuit zona cu garduri şi efectuează frecvent recensăminte.
Sursa: BBC