Armele secrete ale Rusiei – tancurile gonflabile

21 03. 2011, 12:45

În cadrul unui workshop organizat într-o suburbie a Moscovei, angajaţii companiei Rusbal au ţesut materiale pentru confecţionarea echipamentelor gonflabile. Clientul principal al acestei companii, armata rusă, a folosit echipamentul gonflabil pentru a crea arme false.

Înfiinţată în anul 1993, compania Rusbal a creat încă de pe atunci replici ale echipamentului militar. Au început prin a construi tancuri T-80, rachete S-300 sau avioane de luptă, dar de-a lungul timpului au realizat şi castele şi jucării gonflabile pentru copii.

Victor Talanov, directorul Rusbal, a declarat că echipamentul gonflabil este folosit pentru a induce în eroare inamicul şi totodată pentru a proteja armele reale. De asemenea, el susţine că astfel de echipamente au existat încă din Al Doilea Război Mondial.

Un exemplu recent este reprezentat de armata sârbă care a folosit echipamente similare în 1999, atunci când NATO le-a atacat ţara. Astfel, au fost distruse mult mai puţine echipamente reale decât s-a crezut atunci.

Angajaţii companiei Rusbal afirmă că este foarte greu să faci distincţia dintre un tanc real şi unul gonflabil, mai ales pentru faptul că ambele variante ale tancului au aceeaşi amprentă termică. Lyudmila Stepanova, unul din experţii în tehnologie ai Rusbal, afirmă că maşinile create de ei emit la fel de multă căldură şi reflectă într-un mod similar undele radio precum un tanc real. Un alt avantaj ar fi acela că aceste echipamente sunt uşor de instalat; spre exemplu, tancurile se pot umfla în câteva minute.



Tehnologia de fabricaţie a armelor false este mult mai dezvoltată şi inovativă în Rusia decât în alte ţări precum China sau Canada, susţin cei de la Rusbal.

Compania rusă susţine că tancurile sale false au o greutate de 90 kilograme, în comparaţie cu cele de fabricaţie europeană, ce cântăresc 300 kilograme. Talanov afirmă că în prezent sunt folosite materiale mai uşoare, care se umflă într-un timp mai scurt şi care sunt mult mai rezistente la tăieturi, toate acestea datorită faptului că în echipamente este continuu pompat aer.

Angajaţii Rusbal susţin că nu cunosc unde sunt utilizate tancurile false achiziţionate de armata rusă, dar presupun că sunt într-adevăr folosite în zonele de conflict.

Kremlinul a promis în repetate rânduri că echipamentele învechite ale armatei vor fi modernizate, iar în februarie Rusia a lansat un plan de reînarmare în valoare de 650 de miliarde de dolari. Armata rusă va beneficia de opt noi submarine nucleare, urmând să fie achiziţionate şi sute de avioane de război.

Încă de anul trecut, Rusia a anunţat că are în plan triplarea cheltuielilor pentru apărare, urmând ca acestea să atingă suma de 454 de miliarde de euro în următorul deceniu.

Sursa: France24