Şerpii-roboţi vor căuta oameni sub clădirile prăbuşite în Japonia (VIDEO)

18 03. 2011, 00:00

Unul dintre roboţii creaţi la Universitatea Tohoku din Sendai are capacitatea de a se târî ca un şarpe printre rămăşiţele unei eventuale clădiri prăbuşite, acolo unde oamenii nu au acces. Datorită faptului că are o cameră de filmat ataşată, robotul poate descoperi victimele prinse printre ruine, dar poate trimite şi informaţii pentru a îndruma salvatorii către eventualele victime.

Dronele aeriene au capacitatea de a trimite informaţii în timp real despre pagubele suferite de clădirile afectate, în timp ce roboţii submarini au aceeaşi întrebuinţare pentru a oferi veşti despre infrastructura aflată sub suprafaţa mării.

Marea provocare este aceea de a crea roboţi ce nu doar caută, ci şi salvează oameni. Dificultăţile în a crea roboţi salvatori sunt atât de ordin tehnic, cât şi de ordin psihologic.

Cercetătorii de la Georgia Institute of Technology "învaţă" roboţii cum să inducă în eroare victimele unui eveniment tragic, argumentând că prin aceste "minciuni" optimiste vor reuşi să salveze vieţi. Un exemplu oferit de oamenii de ştiinţă este liniştirea persoanelor speriate, prinse sub dărâmături, până la sosirea unei echipe de intervenţie.

De asemenea, pentru unii oameni de ştiinţă este foarte important aspectul pe care îl are un robot, pentru a nu înspăimânta victimele pe care le salvează. Faptul că ar putea avea diferite intensităţi ale vocii, lumini mai slabe sau mai puternice, chiar şi muzică sau imagini video, face ca misiunile de salvare ce au o durată mai mare să fie mai uşor de suportat de către persoanele aflate în dificultate.

Cu toate aceste proprietăţi, roboţii vor câştiga mai uşor increderea oamenilor, având o misiune mult mai uşoară de a-i salva din ruinele unei eventuale prăbuşiri.



Sursa: FastCompany