Home » D:News » Carnea de peşte reduce riscul de orbire cu 50%

Carnea de peşte reduce riscul de orbire cu 50%

Carnea de peşte reduce riscul de orbire cu 50%
Publicat: 16.03.2011
Conform unor studii recente, consumul de carne de peşte poate reduce semnificativ riscul de a orbi.

Oamenii care mănâncă peşte o dată sau de două ori pe săptămână,
au cu 50% mai puţine şanse să orbească. Cercetările au arătat că
acizii graşi omega-3 din peştii precum somonul, macroul şi tonul
previn pierderea vederii din cauza degenerării maculare.

William Christen, cercetător la Şcoala Medicală de la Harvard şi
totodată conducătorul acestui studiu, susţine că aceste beneficii
pot fi obţinute prin consumul de peşte cu carnea închisă şi
ton.

Degenerarea maculară apare, în general, la persoanele ce au depăşit
vârsta de 40 de ani, se manifestă treptat şi se datorează unor
leziuni ale retinei, care la început se vor observa sub forma unor
puncte mici, negre. Pe măsură ce boala avansează, vederea centrală
devine din ce în ce mai slabă.

Studiul celor de la Harvard a fost efectuat pe un eşantion de 38000
de femei şi confirmă rezultatele obţinute de cercetări precedente,
efectuate pe bărbaţi.

Sursa:
Sify

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Fondatorul IMDb pleacă de la conducerea companiei după 35 de ani
Fondatorul IMDb pleacă de la conducerea companiei după 35 de ani
Implant cerebral revoluționar pentru tratarea depresiei, testat în Marea Britanie
Implant cerebral revoluționar pentru tratarea depresiei, testat în Marea Britanie
Regele Mihai: „Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”. Cine a trădat din Regență și l-a adus pe Carol al II-lea pe Tronul României?
Regele Mihai: „Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”. Cine a trădat din Regență ...
Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție
Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție
Astronomii au confirmat cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă! „N-am mai văzut așa ceva până acum”
Astronomii au confirmat cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă! „N-am mai văzut așa ceva până acum”
Mihail Manoilescu, o arestare cu scandal în România interbelică
Mihail Manoilescu, o arestare cu scandal în România interbelică
David Lynch: „Dune a fost singurul eșec real din cariera mea”
David Lynch: „Dune a fost singurul eșec real din cariera mea”
Secretul pentru o genuflexiune corectă. O mișcare simplă, cheia sănătății pe termen lung
Secretul pentru o genuflexiune corectă. O mișcare simplă, cheia sănătății pe termen lung
Misterul bărbatului cu piele de argint
Misterul bărbatului cu piele de argint
Gândul Media Network, grupul de presă numărul unu din România!
Gândul Media Network, grupul de presă numărul unu din România!
Nu doar uleiul, ci și frunzele de măslin sunt bune pentru sănătate
Nu doar uleiul, ci și frunzele de măslin sunt bune pentru sănătate
Test de cultură generală. Ce este Schengen?
Test de cultură generală. Ce este Schengen?
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul lui medical
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul ...