Lumea Ameliei: Fetiţa care a crescut alături de animale

15 03. 2011, 00:00

Aventura tinerei a început în 2002, la vârsta de trei ani, când mama ei, fotograf de profesie, a început să lucreze la diverse parcuri de distracţii. Atunci, Amelia s-a împrietenit cu Ricky, un cimpanzeu alături de care a făcut primele poze pentru un proiect ce avea să devină faimos un an mai târziu: prima carte, intitulată "Lumea Ameliei".

Odată cu publicarea urmatoarelor patru volume din "Lumea Ameliei", povestea micuţei a devenit cunoscută în întreaga lume.

Atât Amelia, cât şi Robin, mama ei, se consideră norocoase că au şansa să traiască în proximitatea animalelor sălbatice şi afirmă că nu exista nici un pericol în ceea ce fac. "Nu vreau să îi pun viaţa fiicei mele în pericol. Majoritatea acestor animale sunt precum cele de companie. Totuşi, daca e să se întâmple ceva rău, se poate întâmpla oricând, cu oricine".

Având în vedere ataşamentul şi dragostea cu care Amelia tratează aceste animale, nu este de mirare că visul ei este să devină primatolog. "Visul meu este să lucrez cu gibonii din Thailanda", a declarat ea.





Sursa: Daily Mail