„Vraciul” în vârstă de 52 ani a fost condamnat sa petreacă
următoarele 4 luni la domiciliu, de unde nu are voie să iasă în
intervalul de timp dintre orele 7 seara-7 dimineaţa.
Cu toate acestea, magistraţii au fost nevoiţi să-i suspende
condamnarea pe timpul celor patru nopţi cu lună plină, când acesta
trebuie să-şi părăsească domiciliul pentru practicarea ritualurilor
Wicca.
Wicca, sau magia albă, este o religie neo-păgână, care
înregistrează o creştere spctaculoasă a popularităţii începând cu
secolul trecut. Adepţii cred că întregul cosmos este viu, iar
fazele prin care trece luna au o importanţă deosebită în cadrul
ritualurilor.
În timpul lunii pline, sunt organizate ceremonii magice în care
zeităţile şi spiritele naturii din panteonul wiccan sunt adorate
intens de către credincioşi. Pe întreaga durată a ceremoniilor,
acestea sunt conduse de un vrajitor denumit „Warlock” în
terminologia specifică.
„Cerwin Jones din Llangollen, Ţara Galilor, a fost arestat în
urma unei reclamaţii afostei soţii a acestuia, care i-a alarmat pe
poliţişti spunându-le că Jones are un cuţit asupra sa cu care s-ar
putea răni pe sine sau ar răni alte persoane. Cănd agenţii l-au
arestat, acesta bea liniştit o băutură răcoritoare. Arestatul s-a
arătat a fi foarte cooperant cu poliţia, declarănd că cuţitul, de
fapt un pumnal tipic Wicca, urma să fie folosit exclusiv în
ritualurile cultului.Cerwin Jones a pledat că este vinovat de
posesia unei arme albe, dar a susţinut că nu intenţiona să o
folosească în scopuri violente”, declară Julie Jones, procuror de
caz.
„Cred în zeul soarelui şi ăn zeiţa care reprezintă luna. Sunt
foarte fericit că magistraţii îmi vor permite să ies în noptile cu
lună plină, dar aş vrea să îmi înapoieze şi pumnalul ritualic. Merg
deseori noaptea în munţi unde o invoc pe zeiţa Branwen, care îmi
apare sub forma unui nor întunecat.
Trăiesc în munţi de peste patru ani de zile, şi treptat, treptat
mi-am schimbat religia din creştinism spre Wicca. Pot să
interpretez visele oamenilor, şi mi-am prezis singur cum se va
sfârşi procesul meu” declară Cerwyn Jones.
Sursa:
DailyMail