Super-ambulanţele salvează vieţi prin funcţia de teletriaj (VIDEO)

11 03. 2011, 12:16

Dezvoltat de armata americană, sistemul de telemedicină DREAMS permite transmiterea de pe teren a datelor fiziologice ale pacientului către spital, în timp real. Acestea vor fi analizate de specialişti, astfel asigurând pacienţilor expertiza de care au nevoie înainte ca aceştia să ajungă la spital.

Deoarece nu toate ambulanţele sunt însoţite de medici, mai ales în mediul rural, se estimează că echiparea maşinilor cu sisteme de teleprezenţă va conduce la salvarea multor vieţi, prin asistarea persoanelor care acordă primul ajutor în momentele critice. De asemenea, spitalele vor cunoaşte deja situaţia detaliată a pacientului în clipa în care ambulanţa soseşte, permiţând administrarea imediată a soluţiilor medicale necesare.

Costul implementării acestui sistem este de 50.000$ pentru o ambulanţă; deşi poate părea prohibitiv, sistemul face toţi banii. Prima oară când a fost demonstrată utilitatea sa a fost în timpul uraganului Katrina, când specialişti situaţi la sute de kilometri distanţă de pacienţi au putut să asiste personalul ambulanţelor.





Sursa: SingularityHub