Hienele uriaşe erau vânători neîndemânatici

Pe baza unor noi fosile de hiene, descoperite în Spania şi al analizelor biomecanicii maxilarelor acestor carnivore de temut, specialiştii au reuşit să descopere ce, şi mai ales cum se hrăneau hienele trecutului.
Se pare că bizonii, caii sălbatici şi cerbii se numărau printre cele mai frecvent consumate animale.

Rezultatele cercetărilor, publicate în periodicul Quaternary International, arată că hienele preferau să sfărâme oasele mari în căutarea măduvei hrănitoare. Oasele cele mai căutate erau femurul, tibia şi humerusul nenorocoaselor prăzi. Această descoperire certifică faptul că hienele erau aproape exclusiv hoitare.
Cunoscută şi sub numele de hiena gigant cu botul scurt, Pachycrocuta era de două ori mai mare şi mai solidă decât hienele pătate (Crocuta crocuta) din prezent, având dimensiuni aproape similare cu cele ale unei leoaice.

Este cel mai mare şi mai puternic mâncător de oase descoperit până în prezent, fiind probabil mamiferul cu cea mai puternica muşcătura care a trăit pe Terra.
Beneficia de maxilare foarte groase şi robuste. Analizele de laborator au scos în evidenţă mecanismul responsabil de o muşcătura cumplit de puternică.

Botul era scurt, compact şi foarte solid, iar maxilarele erau acţionate de o masa uriaşă de muşchi necesari pentru spargerea oaselor mari, fălcile fiind capabile să reziste uriaşelor presiuni declanşate în momentul muşcăturii.

"Studiile noastre au evidenţiat că forţa exercitată de Pachycrocuta pe premolari era cu mult mai mare decât a oricărui mamifer carnivor din prezent", declară Paul Palmqvist, profesor în cadrul Universităţii Teatinos din Malaga.

Cu toate acestea, exista şi un dezavantaj major al muşcăturii extreme. Structura maxilarelor hienei demonstrează că acestea nu erau capabile să muşte puternic cu caninii, principala armă de ucis a mamiferelor carnivore. În contrast, hienele moderne nu au acest handicap, fiind şi ucigaşi eficienţi, nu doar procesatori de cadavre cum era Pachycrocuta.

În plus, picioarele din faţă ale hienelor uriaşe, erau relativ scurte şi groase, inadecvate pentru fugăritul eventualelor prăzi. Cercetătorii cred că Pachycrocuta brevirostris, urmărea alţi prădători cum ar fi tigrii cu colţii pumnal, cărora le furau deseori prăzile, intimidându-i cu talia şi înfăţişarea lor.

Cercetătorii consideră că hienele uriaşe erau principalii rivali ai oamenilor primitivi, cu care intrau în competiţie directă pentru cadavre.
Pachycrocuta brevirostris a dispărut din Europa acum aproximativ 800.000 ani, lacul său fiind ocupat de hiena de peşteră. Declinul şi dispariţia hienei uriaşe a fost legat de extincţia naturală a tigrilor cu colţii pumnal din genurile Machairodus, principalii "furnizori" de hrană pentru hiene.

Sursa: BBCNews