S-a descoperit că viaţa poate exista miliarde de ani pe o planetă fără stea
Un studiu coordonat de astrofizicienii Dorian Abbot şi Eric
Switzer de la Universitatea din Chicago a descoperit cum căldura
poate fi produsă din reacţia elementelor
radioactive din interiorul miezului planetar.
Se pare că această căldură ar fi de ajuns pentru a păstra starea
lichidă a oceanelor, dar numai sub un strat gros de gheaţă ce ar
înconjura planeta. Stratul glaciar ar face suprafaţa planetară
nelocuibilă, dar viaţă marină de dedesubt ar putea exista şi evolua
pe termen nedeterminat.
Cercetătorii şi-au denumit descoperirea "Steppenwolf", deoarece,
pretind ei, orice formă de viaţă de pe o asemenea planetă ar
"exista întocmai ca un lup rătăcind singuratic
printr-o stepă galactică. Totuşi, cei doi oameni de ştiinţă nu s-au
hazardat să speculeze ce forme de viaţă ar putea fi descoperite,
însă au fost de acord că ar fi vorba despre fiinţe
microscopice.
Sursa: Dailymail
Descoperă lumea în care trăieşti: