Tinerii occidentali întârzie să devină adulţi

20 02. 2011, 00:00

Autorii studiului au ales drept criterii pentru definirea vârstei adulte, în acest context, faptul de a avea o slujbă cu normă întreagă, de a trăi pe cont propriu, independent din punct de vedere material, eventual şi de a avea copii.

Dacă, acum două decenii, tinerii spanioli de sex masculin ajungeau la această situaţie, în medie, la vîrsta de 24 de ani, cei de azi o ating abia la 30 de ani.

Aceeaşi diferenţă de 6 ani a fost observată şi în cazul femeilor: ele ajung la o stare de independenţă de tip adult la 28 de ani, în medie - faţă de 22 de ani, acum două decenii.

Şi în Statele Unite ale Americii se întâlneşte un fenomen similar. Faţă de starea de lucruri de acum 40 de ani, azi mult mai puţini americani ajung să-şi încheie studiile, să aibă o slujbă stabilă, să fie independenţi material şi să aibă copii înainte de vârsta de 30 de ani.

Numeroşi adulţi tineri locuiesc încă la părinţi, iar vîrsta căsătoriei a crescut, în medie, cu 4 ani, atât la bărbaţi, cât şi la femei.

Pe de altă parte, tinerii care urmează studii universitare şi post-universitare sunt mult mai numeroşi azi decît acum 40 de ani.

Descriind fenomenul, Jeffrey Arnett, profesor de psihologie la Universitatea Clark, SUA, a propus chiar o redefinire a etapelor vieţii şi introducerea unei noi categorii - emerging adulthood, etapa pre-adultă, situată în intervalul de vârstă 18-25 de ani - pentru a reflecta instabilitatea şi lipsa de siguranţă ce caracterizează viaţa celor aflaţi în acest stadiu.

Sursa: Discovery News