Un medicament contra stresului stimulează creşterea părului
Cercetătorii de la Universitatea California din Los Angeles
(UCLA) au descoperit, din întâmplare, un compus chimic în măsură să
stimuleze creşterea
părului, în timp ce studiau efectele stresului la nivel
intestinal. Blocând secreţia unui hormon asociat stresului,
cortizolul, cercetătorii au reuşit să stimuleze creşterea părului
pierdut al unor şoareci mutanţi, care produceau o cantitate în
exces din hormonul respectiv.
Descoperirea a fost descrisă într-un articol publicat în revista
online PLoS One.
"Rezultatele studiului nostru au demonstrat că un tratament de scurtă durată cu acest compus este în măsură să provoace o uimitoare creştere a părului pe termen lung la şoareci mutanţi care sufereau de stres cronic. Această descoperire ar putea deschide noi posibilităţi de tratament al calviţiei umane, prin modificarea activităţii receptorilor pentru hormonii stresului", a precizat Million Mulugeta, profesor în cadrul Secţiei de Boli Digestive al UCLA.