O femeie ar putea fi sterilizată forţat pentru deficienţe intelectuale

17 02. 2011, 09:00

Poate şi mai surprinzător la acest fapt este că solicitarea unei asemenea intervenţii vine chiar din partea mamei femeii, sub motivaţia că familia nu mai poate avea grijă şi de alţi copii pe care tânăra i-ar putea naşte iresponsabil. Acum bunică a doi copii, venerabila doamnă P crede că fiica sa nu înţelge ideea de contracepţie şi nici implicaţiile unei sarcini.

Pledând dinaintea instituţiei Court of Protection, din Londra, curte supremă împuternicită să ia decizii privitor la membrii vulnerabili ai societăţii, că se angajează să aibă grijă de cei doi copii ai fetei sale, mama femeii a şi-mărturisit pentru aceeaşi instanţă judecătorească incapacitatea de asigura condiţii de creştere decente şi altor posibili noi membri ai familiei.

Doamna P a dorit sterilizarea fiicei sale chiar cu ocazia naşterii prin cezariană care a avut loc miercuri, tocmai pentru ca fata să nu fie supusă în mod repetat unor anestezii generale. Totuşi, decizia pentru o asemenea intervenţie a fost amânată până în luna aprilie, după ce curtea a hotărât desfăşurarea unor teste psihiatrice suplimentare în vederea stabilirii capacităţii lui P de a discerne pe cont propriu privitor la reproducere şi contracepţie.

Desigur, sterilizarea neconsimţită a unei fiinţe umane este atacată din multe direcţii şi are, în mod cert, trăsăturile unei crime. În plus, se crede că metode mai puţin categorice ar putea fi folosite în cazul de faţă. Totuşi, doamna P declară că a încercat să-i asigure fiicei sale un tratament contraceptiv pe termen lung prin injectare, însă acesta a dat greş. De asemenea, este destul de sigură că în cazul unei noi naşteri copilul va fi trimis la orfelinat şi preferă orientarea măsurilor drastice asupra propriei fiice decât spre un nou-născut.

Sursa: Telegraph

Descoperă lumea în care trăieşti: