Păianjenul săritor african (Evarcha culicivora) pare a fi
ultimul „aliat” recrutat de cercetătorii britanici şi kenyeni în
încercarea acestora de a lupta împotriva ţânţarilor care transmit
malaria.
Studiul a fost demarat de către Fiona Cross din cadrul
Universităţii din Canterbury şi Robert Jackson din partea Centre of
Insect Physiology and Ecology din Kenya, cercetătorii fiind
interesaţi în mod deosebit de acestă specie, deoarece este singurul
păianjen prădător specializat în vânătoarea ţânţarilor care
transmit malaria.
„Când simt miros de sânge, se lansează într-o frenezie a
vânătorii în care sunt capabili să ucidă 20 de ţânţari în
succesiune rapidă. Surpriza cea mare a venit în momentul în care am
observat atracţia nebunească pe care o au păianjenii faţă de
mirosul urât al ciorapilor murdari ai oamenilor. Am ajuns la
concluzia că păianjenii fac legătura între mirosul produs de oameni
şi prezenţa iminentă a ţânţarilor veniţi şi ei să se hrăneasca cu
sângele victimelor umane”, declară cei doi oameni de ştiinţă.
Sursa:
BBCNews