Cea mai veche proteză din lume, în piciorul unei mumii egiptene
Mumia a fost descoperită în anul 2000, lângă Luxor, într-o stare
foarte bună. Corpul a aparţinut lui Tabakentenmut, fiica unei
preotese ce a trăit în jurul anilor 950 - 710 î.e.n.
Pentru a testa că instrumentul este cu adevărat o proteză ce ajută
la mers, şi nu doar un ornament destinat vieţii de apoi, a fost
nevoie ca acesta să fie testat pe pacienţi.
Un cercetător de la Universitatea din Manchester a creat copii ale
protezei din lemn, cât şi după o proteză făcută din ipsos, in şi
clei, aceasta fiind găsită lângă mumie. Apoi, cele două copii au
fost testate pe doi voluntari cu afecţiuni similare. Cei doi
pacienţi au mers apoi de-a lungul unui coridor special, monitorizat
de o serie de camere video.
"Se estimează că degetul mare poartă 40% din greutatea
corpului şi este responsabil pentru propulsarea în faţă a acestuia.
Pentru a determina cu acurateţe cât de bună era proteza a fost
nevoie să recurgem la tehnici de analizare a mersului
pacienţilor", a explicat cercetătorul.
Rezultatele au fost spectaculoase: ambii pacienţi au descris
proteze drept "foarte eficiente", iar cea din lemn a fost descrisă
ca fiind foarte confortabilă.
"Cine a creat aceste proteze, le-a făcut cu siguranţă discutând cu
pacienţii despre gradul lor de confort. Se pare că începuturile
acestei ramuri a medicinei aparţin, fără dubiu, egiptenilor, a
declarat cercetătorul britanic.
Astfel, proteza egipteană devine cea mai veche din lume, preluând
acest titlu de la o proteză de picior, din lemn şi bronz, ce
aparţinea epocii romane.
Sursa:
AFP