Copiii plinuţi care fac sport gândesc mai bine

11 02. 2011, 12:00

Studiul a avut loc asupra a 171 de copii supraponderali, cu vârste între 7 şi 11 ani. Toţi erau sedentari la începutul studiului. Pentru a verifica progresul lor, copiilor le-a fost administrat un test care măsoară abilităţi precum planificarea, cât şi competenţa în matematică şi citire. De asemenea, tomografiile cu rezonanţă magnetică au relevat o activitate sporită în zona cortexului prefrontal, zonă asociată cu gândirea complexă şi cu luarea deciziilor.

Cu cât au exersat mai mult, cu atât a fost mai mare creşterea înregistrată de teste. Cei ce au făcut 40 de minute de exerciţiu fizic pe zi, timp de 3 luni, au înregistrat o creştere de 3.8 puncte în testele de inteligenţă. Cei care au exersat 20 de minute au înregistrat creşteri, dar mai mici. De asemenea, s-au înregistrat progrese mari în ceea ce priveşte competenţa în domeniul matematicii, deşi copiilor nu le-au fost administrate lecţii în acest domeniu.

"Sperăm că aceste rezultate să conducă la restabilirea activităţii fizice ca instrument important pe care şcolile îl pot folosi pentru a menţine copiii într-o stare fizică şi mentală bună. Pentru a-i ajuta pe copii să-şi atingă potenţialul, este nevoie să fie activi" , a declarat unul dintre cercetători.
Sursa: Eurekalert