O haită de circa 400 de lupi terorizează un oraş din Rusia

09 02. 2011, 13:18

"Pentru a proteja oraşul şi oamenii am fost nevoiţi să creăm de urgenţă nu mai puţin de 24 de echipe de vânători înarmaţi, care vor patrula împrejurimile şi vor pune capcane. Odată cu zorile, băieţii noştri vor începe să tragă în lupi direct din elicoptere. Însă mai avem nevoie de oameni. Plătim ca recompensă suma de 300$ pentru fiecare blană de lup", declară nonşalant Stepan Rozhin, oficial rus din districtul Verhoiansk.

Pe de altă parte, ecologiştii şi cercetătorii nu înţeleg motivele care au dus la apariţia unei astfel de mega-haite. O haită normală de lupi nu depăşeşte 7 exemplare, iar mega-haita din Verhoiansk este asemenea unei "federaţii a lupilor" alcătuită din sute de haite unite.

"Este neobişnuit ca lupii să se unească în haite atât de mari şi să treacă la atacul cailor. Cred că vin o poartă iarna deosebit de rece, cu temperaturi de -49 de grade Celsius, care au ucis cerbii şi mistreţii, prăzile naturale ale lupilor. În plus, numărul iepurilor din zonă, o altă pradă favorită al lupilor, a scăzut foarte mult din cauza lipsei de vegetaţie. Lupii sunt animale inteligente, care se orientează instantaneu în privinţa celor mai uşoare prăzi, care furnizează, în acelaşi timp, cele mai mari cantităţi de carne; în situaţia de faţă, aceste prăzi s-au întâmplat să fie caii", declară Dr. Valerius Geist, expert în biologia şi comportamentul lupilor din Siberia.

Verhoiansk are o populaţie de doar 1.300 de oameni şi este una dintre cele mai izolate şi mai reci aşezări umane din întreaga emisferă nordică, fiind situată într-o zonă cu rezonanţe sumbre, cunoscută sub numele de Inelul Morţii. Aici, sângerosul dictator Stalin obişnuia să-şi trimită oponenţii şi rivalii politici, aceştia murind pradă frigului, foametei şi lupilor.

Sursa: DailyMail