Fotografiile obţinute prin intermediul camerelor cu acţionare
mecanica amplasate atât în vizuină cât şi în împrejurimi, au arătat
că pe data de 17 ianuarie, anul curent, Serga era acompaniată de
trei tigrişori în vârstă de 3-4 luni.
Vladimir Putin este celebru în întreaga lume pentru pasiunea cu
care se implică personal în salvarea şi ocrotirea marilor carnivore
care mai supravieţuiesc în Rusia, precum tigrii, leoparzii, urşii
şi lupii.
Serga nu este prima dintre tigroaicele siberiene salvate si
ocrotite de premierul rus.
În anul 2008, cu ocazia aniversării vărstei de 56 ani, Vladimir
Putin a primit în dar o altă tigroaica în vărstă de doar două luni,
botezată Mashenka, şi care trăieşte în prezent fără griji într-o
grădină zoologică din sudul Rusiei.
Guvernul rus intenţioneaza sa transforme tigrul siberian în
simbolul summit-ului Asia Pacific Economic Cooperation (APEC), care
va fi găzduit de oraşul Vladivostok în anul 2012.
Sursa: RiaNovosti