O centrală electrică-pârtie va fi construită în Copenhaga (FOTO)

29 01. 2011, 00:00

Centrala "De la Risipă la Energie" se înalţă deasupra oraşului Copenhaga precum un munte, acoperişul său unduit, cu o suprafaţă totală de 333.700 mp, servind drept pârtie pentru toţi amatorii sporturilor de iarnă. Structura va încorpora cele mai noi tehnologii de combatere a risipei şi de conservare a mediului, având ca scop fundamental înlocuirea centralei Amagerforbraending, un colos vechi de 40 de ani din apropiere.



Spectaculozitatea noţiunii - transformarea unui epicentru energetic într-o zonă de amuzament - capătă proporţii epice mai ales atunci când se ia in considerare şi faptul că orşul Copenhaga este extrem de plat, prin urmare complet străin de activităţi precum schi-ul.



Prin urmare, Ingels introduce, simultan cu eficienţa energetică, şi un complet nou mod de distracţie, oferindu-le danezilor cee ce, poate, şi-au dorit dintotdeauna în secret: un pic din relieful încreţit de peste Marea Nordului.



Grupul Bjarke Ingels (BIG) a obţinut proiectul în valoare de 644 de milioane de dolari într-o competiţie de design împotriva unor companii străine precum Wilkinson Eyre Architecs şi Dominique Perrault Architecture, dar şi a propriei perle daneze aflată în plină ascensiune 3XN.



Faţada noii clădiri va fi alcătuită, vizual, din ghiveciuri verticale - plante dispuse asemenea cărămizilor. Teritoriul dimprejur va fi transformat într-un parc de recreaţie. Creatorul conceptului îşi descrie proiectul ca pe o formă de "sustenabilitate hedonistă", prietenoasă cu mediul.

Sursa: Fastcodesign

Descoperă lumea în care trăieşti: