„Arca lui Noe” va fi cel mai mare parc tematic creaţionist mondial

22 01. 2011, 00:00

Parcul, presupunând costuri aproximative de 150 de milioane de dolari, va fi construit de către un grup "semi-corporatist", denumit Ark Encounter LLC, aflat în parteneriat cu sindicatul pro-creştin Answers in Genesis, cel mai bine cunoscut pentru al său Muzeu al Creaţiei intens tehnologizat, din Petersburg, Kentucky.

Spaţiul destinat amenajării parcului nu a fost încă selectat, dar organizatorii iau în considerare posibilitatea folosirii unui teren viran cu suprafaţa de aproximativ 320 de hectare din Grant County, de-a lungul drumului interstatal I15, la o distanţă de aproximativ 65 de kilometri de Muzeul Creaţiei, aflat chiar la intrarea în Cincinnati, Ohio.

Ca aport civic, se estimează că proiectul va genera circa 900 de locuri de munca, iar ca realizări industrial-financiare, parcul ar putea atrage o medie de 1,6 milioane de vizitatori anual, conform unor studii de fezabilitate.

Adiţional arcei în mărime naturală, complexul va include şi un "oraş-cetate", găzduind spectacole cu animale vii, o zonă interactivă de joacă pentru copii, o replică a Turnului Babel, un cinematograf de 500 de locuri cu efecte speciale, un acvariu, o călătorie "regresivă" de-a lungul istoriei biblice, precum şi un sat de prim secol din Orientul Mijlociu.

Constructorii plănuiesc sa întrebuinţeze tehnici arhitecturale bazate pe materiale, energii şi geometrii prietenoase cu mediul. Compania Ark Encounter susţine că va acoperi 125 de milioane de dolari din costurile necesare ridicării parcului, în timp ce Answer in Genesis încearcă sa adune, din donaţii, 24,5 milioane de dolari pentru aceeaşi cauză.

Sursa: MSNBC

Descoperă lumea în care trăieşti: