Prea multa mancare iti “micsoreaza” creierul

23 01. 2011, 00:00

"Minte sanatoasa in corp sanatos" spuneau latinii. O noua confirmare a anticului proverb vine din Statele Unite. Un studiu publicat in revista "Brain Research" a scos la iveala faptul ca obezitatea are efecte negative asupra dimensiunilor creierului, alterand functionarea acelor zone care guverneaza comportamentul alimentar.

Potrivit cercetatorilor de la New York University School of Medicine, pe langa faptul ca este corelata unui risc crescut de diabet de tip 2, o boala care in sine compromite functiile cognitive, obezitatea determina si o dereglare care le face pe persoanele afectate sa manace tot mai mult cu trecerea timpului.

Pentru a verifica impactul kilogramelor in plus asupra structurii cerebrale, echipa lui Antony Convit a examinat 63 de persoane. In mod deosebit, cercetatorii au scanat creierul a 44 de persoane obeze cu rezonanta magnetica functionala, si apoi au confruntat rezultatele obtinute cu cele obtinute de la 19 persoane "slabe", de aceeasi varsta si cu acelasi nivel de instructie.

A reiesit ca indivizii obezi au mai multa apa in amigdala si un cortex orbito-frontal de dimensiuni mai mici, si ca neuronii din aceste zone sunt in numar mai mic decat in mod normal. "Acesta este primul studiu care demonstreaza ca inflamatia corelata obezitatii reduce integritatea anumitor structuri cerebrale implicate in mecanismele satietatii si recompensei", a comentat Convit.


Sursa: La Repubblica