Dinţii de lapte, o comoară nebănuită

20 01. 2011, 10:24

Din ce în ce mai mulţi americani nu mai aşteaptă ca dinţii de lapte ai copiilor lor să cadă, ci aleg ca aceştia să fie extraşi de dentist atunci când încep să se clatine. De ce? Pentru că terapiile cu celulă-suşă se apropie cu paşi repezi de realitate, iar dinţii de lapte pot aduce beneficii în viitor copiilor lor. Aceştia trebuie extraşi înainte să cadă natural deoarece o sursă de sânge este necesară pentru a-i menţine utili terapiei cu celulă-suşă.

Aceasta este o tendinţă ce începe să aibă din ce în ce mai mulţi adepţi în Statele Unite. Unul dintre ei este Naidelys Montoya, mama unui băieţel de 6 ani pe nume Raul. "Fac acest lucru din precauţie, gândindu-mă la ce i se poate întâmpla în viitor", a declarat ea.

După ce dinţii de lapte sunt extraşi, medicul stomatolog îi depozitează într-un container de oţel programat să îi menţină la o temperatură scăzută. Acest container este trimis la un laborator din Massachusetts, unde celulele-suşă vor fi extrase şi stocate la -74 grade Celsius. Dacă Raul va avea în viitor o boală în tratamentul căreia aceste celule s-ar putea dovedi utile, va putea conta pe ele.

Dr. Jeremy Mao, directorul Laboratorului de Medicină Regenerativă al Universităţii Columbia, este încântat de progresul tehnicii medicale: "Mă entuziasmează potenţialul pe care această procedură îl are în regenerarea diferitelor ţesuturi ale corpului uman".

Momentan, tratamentul este scump: recoltarea costă 590 de dolari, iar stocarea celulelor-suşă costă 100 de dolari pe an. De asemenea, tratamentele bazate pe celule-suşă sunt încă în faza de testare clinică, estimându-se că vor fi utilizate pe scară largă abia peste 5 ani.

Medici din întreaga lume studiază potenţialul celulelor-suşă, mulţi dintre ei considerând că acestea pot fi folosite pentru a regenera dinţii căzuţi. În viitor, aceste celule-minune vor putea ajuta chiar la repararea oaselor deteriorate, dar şi a organelor vitale precum inima, pancreasul şi chiar creierul. Cercetători de la Universitatea din Boston au folosit deja celule-suşă din surse dentare pentru a genera atât pulpă dentară (elementul ce constituie interiorul moale al unui dinte), cât şi dentină (ţesutul ce înconjoară pulpa). Ei estimează că în aproximativ 5 ani tehnologia va putea fi folosită pentru creşterea unui dinte nou acolo unde a fost nevoie ca cel natural să fie extras.

Chiar dacă această tehnologie este deocamdată într-o fază incipientă, speranţele ca în 15-20 de ani căderea dinţilor să nu mai constituie o pierdere ireversibilă par din ce în ce mai realiste.

Sursa: Miami Herald