Oamenii varstnici sunt mai sensibili si mai empatici decat
adultii tineri; de asemenea, sunt mai inclinati sa vada latura buna
a lucrurilor, chiar in situatii stresante.
Cercetatorii de la Universitatea Berkeley, SUA, considera ca, in
ultima parte a vietii, devenim mai interesati
de acea latura a interactiunilor sociale legata de grija pe care
si-o poarta oamenii unii altora, iar evolutia ne-a modelat sistemul
nervos in acest sens, facandu-ne mai atenti si mai intelegatori
fata de emotiile celorlalti.
Intr-un prim studiu, 144 de adulti – aflati in cel de-al
treilea, al cincilea si al saptelea deceniu de viata – au fost
rugati sa priveasca o suita de inregistrari video, unele neutre,
altele triste sau chiar dezgustatoare; li s-a cerut apoi sa adopte
o atitudine detasata si obiectiva, sa-si stapaneasca emotiile si sa
incerce sa vada latura buna a situatiilor prezentate.
Studiind reactiile subiectilor, cercetatorii au constatat ca
oamenii mai in varsta sunt capabili sa vada
partea buna a lucrurilor in mult mai mare masura decat adultii
tineri, care tind, mai degraba, sa-si indeparteze atentia de la
lucrurile neplacute.
Intr-un alt studiu, specialistii au rugat 222 de participanti –
cu aceleasi varste ca si in primul caz – sa priveasca filme foarte
emotionante si triste, in vreme ce electrozi atasati de piele le
masurau reactiile fiziologice.
Rezultatele au aratat ca oamenii varstnici reactioneaza mai
profund la tristetea celorlalti; au un grad de empatie mai ridicat,
fiind capabili sa resimta emotiile altora, ceea ce strange
legaturile afective cu cei din jur.
Sursa: Mail Online